Despre noi

ASEZAMÂNTUL MANASTIRE BUNA VESTIRE
Fundatia Buna Vestire
(Hot. Jud. 49 /08/ 02/ 2000)
GRADINARI – OLT

Credinta în Dumnezeu si sentimentele profund crestine fata de om, ne-au îndemnat sa gândim permanent la cei care sunt lipsiti de mijloace materiale pentru a duce o viata decenta. Aceste simtaminte au fost împartasite si altor prieteni si apropiati ai nostri.
Astfel, a aparut oportunitatea înfiintarii, în spatiile fostului Liceu agricol din Gradinari, a unui Colegiu care sa se ocupe în mod special de fetele orfane si sarace.
Acest Colegiu de Fete, construit si organizat dupa modelul occidental, este structurat cu trasaturi profunde crestinesti si românesti. În sensul acesta au luat fiinta Asezamântul Buna Vestire si Fundatia Buna Vestire. Cele doua institutii urmaresc promovarea, întretinerea, coordonarea, supravegherea si finantarea actiunilor sociale, culturale, educationale si de caritate ale Colegiului National de Fete din Gradinari, judetul Olt.
În vederea acestui scop filantropic, s-a încheiat un Protocol de colaborare cu Ministerul Educatiei si Cercetarii nr. 1420 din 19/02/1999 si Actul aditional nr. 8276 din 12/12 2000.
Astfel, s-au realizat lucrari de consolidare si reparatii dupa cum urmeaza:

*  S-a consolidat cladirea Scolii de la temelii si pâna la acoperis, schimbându-se în întregime toata structura de rezistenta. Toata tâmplaria si mobilierul au fost reînnoite pentru a corespunde noilor cerinte europene. Au fost realizate, totodata, cabinete metodologice de matematica, arhitectura si o sala de computere cu aparatura noua adecvata programului educational. Simtindu-se nevoia absoluta a unei biblioteci, s-a amenajat un spatiu generos pentru carti si o terasa de lectura foarte confortabila. Cartile si materialele didactice, în numar de peste 18000 de volume si reviste, sunt înregistrate pe computer pentru a facilita cercetarea lor. Tot în corpul scolii s-a construit si organizat o sala de festivitati, de peste 200 locuri pe scaune, cu posibilitati fonice moderne. Aici se pot desfasura conferinte si întruniri nationale si internationale, sala fiind prevazuta cu dispozitive si aparatura pentru traducere simultana în cel putin trei limbi straine. Fiecare clasa, în afara de cele de specialitate matematica si arhitectura, este organizata si dotata pentru a servi diferitelor cerinte psiho-pedagogice. De asemenea, cladirea scolii cuprinde cabinetul directoarei, un secretariat dotat cu aparatura electronica si o sala de consiliu profesoral înmobilata corespunzator si modern. Serviciile sanitare, utilate dupa normele de standard, sunt într-o parte a cladirii pentru fete si în cealalta parte pentru profesoare.
* Cladirea are centrala termica proprie, care produce apa calda permanenta.
* S-a construit o sala de mese noua cu spatii agreabile, având o capacitate de 150 de persoane.
* Bucataria, foarte spatioasa, s-a realizat dupa un proiect francez. Serviciile sunt încorporate, în asa fel ca personalul deservent sa depuna un efort minim si sa aiba o eficienta maxima. Începând de la camere frigorifice si de congelare, de la pregatirea materialelor dinaintea transformarii lor în hrana, de la masina de gatit de mare capacitate, dotata cu cele necesare fierberii si coacerii, de la spatiul adecvat prepararii la rece si pâna la servirea hranei cu carucioare speciale si pe tavi prevazute cu adâncituri pentru mâncare, nici o utilitate n-a fost trecuta cu vederea. Bineînteles spatiul gastronomic este prevazut cu utilitati igienico-sanitare pentru personalul deservent si de specialitate, precum si cu un laborator igienico-sanitar.
* Alaturi de bucatarie se afla laboratorul de patiserie înzestrat cu cele necesare unei bune functionari, adica cuptoare electrice si pe gaz, filiere, dospitoare, rafturi frigorifice, malaxoare etc. Alaturi se afla o camera pentru depozitarea produsului finit.
* La intrarea în sala de mese a fost construit si amenajat un grup sanitar modern pentru fetele colegiului si pentru oarecare invitati din afara.
* Internatul a fost trei sferturi construit din nou si un sfert reamenajat în întregime. Spatiile sunt compartimentate pentru 2 pâna la 4 paturi conform normelor stabilite de arhitecti. În aceste dormitoare fiecare fata are un pat o noptiera, un dulap pentru nevoile personale si o mini biblioteca.
* Pentru coordonarea programului administrativ, Internatul are prevazute o garsoniera pentru profesoara de serviciu si o camera pentru supraveghetoarea de internat.
* Utilitatile igienico-sanitare sunt oferite de spatii adecvate amenajate atât în centrul cât si pe laturile longitudinale ale cladirii. În aceste sectoare sunt prevazute dusuri cu cabina, toalete, spatii cu vestiare si spalatoare.
* La partea estica a Corpului internat se afla centrala termica si spalatoria. Aceste spatii sunt echipate cu utilaje de ultima generatie. Deasupra spalatoriei s-a amenajat o sala prevazuta cu rafturi cu masini de calcat. Lenjeria, spalata si uscata este pregatita în acest loc amenajat. De aici, o data pregatite materialele, administratora internatului va distribui fiecarei fete cele necesare.
* Colegiul are în utilitate o cladire amenajata modern pentru infirmerie si stomatologie. Aparatura necesara acestor cabinete este de buna calitate si utila scopului dorit. Tot în acest spatiu se mai afla o sala de mese si o mica bucatarie pentru cerintele personalului deservent si a pacientilor deserviti. Aici lucreaza un medic permanent si o asistenta rânduita dintre elevele din ultimul an de studiu. Trebuie sa mentionam ca Asezamântul nostru are încheiat un parteneriat cu concernul Biomedica, care ofera, în urma unor cursuri de specialitate, diplome de asistent medical, elevelor cu aptitudini în acest domeniu.
* Tot în complexul nostru este planificat o cladire pentru ateliere de instruire în diferite meserii.
* Toate lucrarile de arhitectura sunt executate si coordonate de firma Atelier 3 Bucuresti. Echipa de arhitecti este condusa de Domnii Mihai Filip si Gheorghe Dima, ambii membrii activi ai Fundatiei Buna Vestire.